Götterdämmerung

E liniște. Azi nu scriu. Azi e liniște și poezie. Să aveți îngăduință pentru voi și pentru cei din jur azi și-n toate zilele ce vor veni!

Götterdämmerung
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
de Ion Minulescu 


Or,
În ziua-aceea cerul, înnegrit de fum,
Părea
Un tavan de catedrală ce se năruie;
Iar fumul
Din clopotnițele-aprinse
Deschidea-n albastru drumul
Altui fum mai greu, mai negru…
Și albastrul se-nnegrea…
Ard bisericile toate…
Ard Credințele bătrâne…
Ard Cristoșii
Și Trecutul –
Arde parcă lumea-ntreagă…
Ce Nebun venit de-aiurea nu putu să ne-nțeleagă?
Ce-ndrăzneț aprinse focul ereziilor păgâne?
Și ce nou Profet veni-va să clădească-n noi cuvinte,
Casa celui care n-are nici sfârșit,
Nici început?…
Cine-o să ne-nvețe iară ce-am uitat –
Tot ce-am crezut?…
Cine-o să ne ierte nouă ce-om greși de-aci-nainte?…
Cine-o să ne-ndrepte pașii spre mai bine?
În război,
Cine-o să ne poarte-armata spre victorii?
Și pe Mare
Cine-o să le-arate calea iahturilor călătoare?…
Cine-o să ne-adoarmă-n inimi teama zilelor de-apoi?…
. . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . .
Și mulțimea-nspăimântată
Spre clopotnițele aprinse
Se-ndrumează grupuri-grupuri…
Cei Cuminți privesc plângând –
Plâng ca resturile unei colosale-armate-nvinse –
Iar Nebunul stă deoparte și zâmbește fredonând:
– Götterdämmerung!…