Într-o țară unde instabilitatea e normă, goana după miracole, profeții și ghicitoare e sport național, iar „înțelepciunea” populară ține copilul în viață. Cam atât. Nu mai e nicio noutate că suntem din ce mai neîncrezători (ca nație) în știință și noile descoperiri (care, btw, ne asigură o calitate a vieții muuult peste ceea ce au trăit „înțelepții” noștri înaintași) și apelăm la soluții care au funcționat (poate) acum 50 de ani.
Așa-zisa „înțelepciune populară” a românilor este, în fapt, o sumă de clișee care opresc gândirea critică. Și da, e confortabil pentru adulți să ofere scurtături (pardon, sfaturi) copiilor sub pretextul „știu mai bine pentru că am trăit asta”. Confortabil, dar total neproductiv intr-o realitate în continuă schimbare și, uneori, dăunător în relațiile dintre părinți și copii pe termen lung.
Din poziția de adult/părinte responsabil (protector) e greu de acceptat efortul pe care trebuie să-l facă propriul copil. Cu toții ne dorim să le fie „mai ușor decât ne-a fost nouă” (și ăsta e tot un clișeu😁), însă viața trăită responsabil înseamnă să preiei controlul total asupra deciziilor, acțiunilor și reacțiilor tale, renunțând definitiv la rolul de victimă a circumstanțelor. Responsabilitatea personală nu este o povară, ci reprezintă adevărata libertate, dacă ai puterea de a discerne obiectiv și disponibilitatea de a face eforturi.
Gândirea critică necesită efort, colectare de date, analiză și toleranță la ambiguitate. Vorbim atât de mult despre dezvoltarea abilităților de viață, a competențelor de gândire critică, dar oferim copiilor prea multe „rețete” sigure pentru că (nu-i așa?!) noi „știm mai bine” …
Sfaturile noastre „întelepte” oferă instantaneu un sentiment de certitudine și apartenență, scutind copilul de efortul de a formula o opinie proprie și argumentată…
În fapt, înțelepciunea populară nu este decât o sumă de ziceri, vorbe, proverbe, zicale transmise de la o generație la alta cu scopul de a oferi ghidaj, dar și soluții gata fabricate. Și aceste soluții scutesc copilul de exercițiul gândirii („Ai soluția deja, nu trebuie să mai rezolvi tu problema”).
Clișeele care opresc gândirea (numite în psihologie „thought-terminating clichés”) sunt aceste fraze scurte, „înțelepte”, intens repetate în societate, care funcționează ca un ecran de protecție împotriva analizei critice și a nuanțelor. Rolul lor principal este să blocheze contradicțiile, să elimine disconfortul cognitiv și să pună capăt discuțiilor prin oferirea unor soluții gata fabricate, care par de la sine înțelese.
Am făcut o selecție de clișee care înlocuiesc gândirea proprie cu un pilot automat verbal:
1. Clișee ale fatalismului și resemnării (folosite pentru a justifica inacțiunea sau pentru a închide ochii în fața unor probleme sistemice, transformând realități sociale modificabile în „legi imuabile” ale naturii).
„Asta este, n-ai ce să-i faci…” – anulează orice inițiativă de schimbare și normalizează neputința.
„Capul plecat sabia nu-l taie.” – promovează subordonarea oarbă și lasă abuzul nesancționat.„Așa e la noi/în România / o țară ca afară.” – generalizează defecte sau idealizează realități, blocând înțelegerea cauzelor concrete.
„Totul se întâmplă cu un scop.” – externalizează responsabilitatea personală către un destin abstract și invalidează suferința reală.
2. Clișee morale și de superioritate („Falsa înțelepciune” utilizată pentru a respinge criticile argumentate sau pentru a plasa pe cel care le folosește pe o poziție de superioritate morală intangibilă).
„Toți sunt la fel.” – șterge diferențele de competență sau integritate dintre oameni, descurajând discernământul.
„Cel mai deștept cedează.” – redefinește abandonul argumentației drept superioritate intelectuală sau maturitate.
„Adevărul e mereu la mijloc.” – o eroare de logică (sofismul căii de mijloc) care presupune că două extreme au automat ponderi egale de dreptate.„Nu judeca, ca să nu fii judecat.” – scoate din context un principiu spiritual pentru a bloca evaluarea morală sau legală a unor fapte greșite.
3. Clișee corporatiste și birocratice (în mediul profesional) acoperă lipsa de strategie clară sau deciziile prost fundamentate prin jargon tehnic abstract.
„Trebuie să lucrăm mai inteligent, nu mai mult.” – un truism care nu oferă nicio metodă concretă sau resurse suplimentare de optimizare.
„Să gândim în afara cutiei (out of the box).” – clișeu devenit el însuși definiția gândirii conformiste în interiorul aceleiași „cutii”.
„Este o oportunitate de învățare.” – folosit des pentru a masca un eșec managerial major fără asumarea directă a răspunderii.
4. Clișee politice și ideologice – au scopul de a discredita instantaneu interlocutorul, fără a mai fi nevoie să îi analizezi sau să îi demontezi argumentele.
„Teoria conspirației.” – folosită uneori legitim, dar adesea aplicată abuziv pentru a expedia întrebări inconfortabile despre corupție sau erori instituționale.
„Corectitudine politică / Woke” sau „Tradiționalism extremist” – „etichete” aruncate rapid pentru a bloca dialogul cultural nuanțat.
…și lista poate continua pentru că fiecare zi trăită alături de un popor „înțelept” poate fi un adevărat foileton și, în același timp, un veritabil mediu de frustrare și declin cognitiv (și emoțional🥹).
Prin urmare, nu pot decât să-i dau dreptate lui Einstein care spunea că „este mai ușor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.”
Da. Este greu să educi. Cel mai greu. De aceea sunt puțini educatori printre aduți și mai mulți antrenori (sau „dresori”, iertată fie-mi comparația!)…
Later edit:
Btw, cele mai bune și profunde experiențe de învățare și dezvoltare personală sunt discuțiile în contradictoriu cu fiică-mea, care îmi demontează toate teoriile despre dezvoltare și învățare și îmi arată în fiecare zi că mai am multe de învățat, că evoluția înseamnă deschidere la nou, îmbrățișare a noilor schimbări și, în niciun caz, întoarcere la deceniile de mult apuse.
Atelier de psihoeducație 