Știrile despre tineri care au folosit internetul și rețelele sociale pentru a-și hărțui sau insulta colegii de clasă au fost destul de frecvente în ultimii ani. Atât mediul academic cât și autoritățile statului responsabile cu protecția copilului și protecția datelor cu caracter personal au dezvoltat programe și strategii de prevenție a fenomenului cyberbullying, din păcate, cu foarte puține rezultate pozitive. Agresorii cibernetici se auto-evaluează ca fiind „experți” în utilizarea tehnologiei digitale și  raportează niveluri mai scăzute de monitorizare parentală. În mediul online, agresorii sunt, uneori, chiar victimele din offline, victimele bullyingului tradițional. Fenomenul poartă denumirea de „răzbunarea tocilarilor”  și aduce în atenție exact această inversare de roluri: victimele din offline (cei cu competențe digitale avansate – „tech savvy victims”- dar cu abilități relaționale sau mecanisme de coping insuficient dezvoltate) devin agresori în mediul online.

În ultimii ani, mass-media, educatorii și părinții, dar și comunitățile de cercetare au fost preocupați de această formă nouă de agresiune printre elevi și tineri, denumită generic cyberbullying. Cyberbullyingul este un fenomen care ia amploare în toată lumea, direct proporțional cu accesul la noile canale de comunicare. În linii mari, cyberbullyingul este definit ca hărțuirea efectuată prin mijloace electronice, cum ar fi telefoanele mobile sau pe internet. Tabloul general creat în mass-media și adesea de către cercetătorii fenomenului- este că cyberbullyingul este foarte frecvent, că a crescut dramatic de-a lungul timpului și că această nouă formă de agresiune a creat multe victime și agresori noi, pe lângă agresorii și victimele implicați în „tradiționala” intimidare – bullying. În plus, adesea se argumentează sau se lasă de înțeles că cyberbullyingul este dificil de descoperit și contracarat printre adolescenți, creând un sentiment de neputință care afectează dramatic imaginea de sine a adolescenților.

Bullying-ul este, în general, văzut ca un comportament intenționat de a răni pe celălalt, în mod repetat, în cazul în care este dificil pentru victimă să se apere singură; se bazează pe un dezechilibru de putere și poate fi definit ca un abuz sistematic de putere. Bullyingul tradițional este, prin urmare un act de violență intenționată și repetată de un tânăr de-a lungul timpului, asupra unei persoane mai mici sau de aceeași vârstă. Violența manifestată este de trei feluri: fizică (palme, pumni, șuturi, bătăi etc), violența verbală (insulte, atribuirea de porecle ofensatoare) și violență relațională (caracterizată prin excluderea din grupuri sau prin răspândirea de bârfe și zvonuri). Prin extinderea definiției bullyingului tradițional, cyberbullyingul este definit ca  „un act de agresiune sau comportament care este efectuat prin mijloace electronice de către un individ sau un grup, în mod repetat și în timp, asupra unei victime care nu se poate apăra cu ușurință.” (Smith et al., 2008).

Multe dintre caracteristicile clasice ale bullyingului se regăsesc și la cyberbullying, dar există anumite diferențe clare. Deși definiția menționată mai sus este destul de frecvent folosită pentru cyberbullying, unele aspecte definitorii fac încă obiectul dezbaterilor. Două criterii separă în mod special bullyingul de agresiunea generală (adică intenția de provoca dauna). Acestea sunt aspectele repetiției și ale dezechilibrului de putere. Ambele pot fi considerate relativ clare pentru hărțuirea tradițională, dar având mai multe dificultăți în aplicarea la cyberbullying. În primul rând, repețiția în cadrul cyberbullyingului nu este atât de semnificativă; un simplu act de hărțuire cibernetică, considerat un act de control inițial al agresorului, datorită tehnologiei utilizate, este ca un „bulgăre ușor de zăpadă”, care, ulterior, se transformă într-o „avalanșă”. Un exemplu este o imagine (fotografie) trimisă sau încărcată pe o rețea socială, care, într-o etapă ulterioară, este distribuită de către alte persoane (altele decât agresorul inițial). Astfel, un singur act al unui singur făptuitor poate fi repetat de multe ori de către alții și experimentat de multe ori de către victimă. Întrebarea firească  este dacă poate fi considerat agresor cel care a inițiat fapta, chiar dacă nu a repetat-o. Intervievând terții (elevii cărora li s-au trimis sau li s-au arătat informații) cu privire la ce au făcut cu materialul (imaginea) primit(ă),  cercetările au concluzionat că, deși majoritatea (72%) dintre aceștia nu a făcut nimic mai departe pentru a distribui materialul, un procent de 9% au trimis totuși materialul către alți prieteni, in timp de 6% au trimis materialul direct victimei cu scopul de a intimida. Într-o notă pozitivă, 13% au declarat că au trimis materialul victimei pentru a o ajuta.

A doua problemă de definiție este cea a dezechilibrului de putere.  În cyberbullying, ca forme ale dezechilibrului de putere, sunt demne de luat în considerare: anonimatul și abilitățile tehnice/ competențele digitale ale celor implicați. Anonimatul oferă agresorilor un sentiment de siguranță  care îi determină pe elevii cu abilități avansate în utilizarea internetului să fie mai expuși la experiențe deviante în mediul online. Agresorii din mediul online sunt, cel mai probabil, experți în internet. In timp ce unele acte de agresiune în online (cum ar fi trimiterea unui mesaj text cu conținut jignitor) sunt la îndemâna oricui, alte tipuri de agresiune cibernetică (cum ar fi, de exemplu, furtul de identitate pe un site web sau uzurparea identității) necesită ceva mai multe competențe digitale.

            Din nefericire, și unii și alții (agresori sau victime)  sunt dependenți de internet. Există diferiți factori (personali, familiali sau sociali) care cresc într-un fel sau altul riscul pentru consumul de rețele sociale. Un lucru e cert: utilizarea fără control și monitorizare parentală a internetului duce la dependență. Și dependențele se tratează la psihiatru.

 Informații adiționale:

Termenul latin „addictus” era folosit odinioară pentru a descrie intervalul în care un sclav trebuia să-l servească pe stăpânul său. Sclavul cu o astfel de condamnare a fost numit „dependent”.   

Kindly reminder: Pentru o bună sănătate emoțională, cultivați disciplina! Cât de cât!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s