În ultima perioadă s-a dezvoltat o și mai mare nevoie de aprobare socială, pe de o parte datorită regulilor noi de distanțare socială impuse de pandemie și a stilului de viață racordat online, pe de altă parte din cauza tipului de educație din familie, a parentingului prost înțeles, cu foarte mult feedback pozitiv (poate prea mult: „Bravo, ești un geniu!”, „Poți tot ce îți propui”, „E suficient să vrei…” etc) sau cu prea multe libertăți acordate copiilor („să învețe să se descurce…”), libertăți care, dacă vorbim de minori sub 12 ani, se traduc prin neglijență parentală.

TikTok este cea mai populară aplicație de social media în rândul copiilor și adolescenților. E o aplicație pe care o poți utiliza pentru a crea videoclipuri, de obicei prin sincronizarea buzelor sau dansului împreună cu melodii „de top”. Poți partaja videoclipurile pe care le creezi cu prietenii sau cu un cerc mai larg de utilizatori TikTok. Și poți primi foarte rapid un număr considerabil de aprecieri sub formă de… (cum altfel?!) inimioare ❤❤❤. Dependența de likeuri se traduce, de fapt, prin dependența de primire de feedback de la ceilalți.

Le-am lansat o provocare elevilor de clasa a V-a: un exercițiu simplu de imaginație care oferă indicii despre percepția lor asupra relațiilor interumane, a interacțiunilor cu semenii și a nevoii de apreciere și valorizare: „Imaginați-vă că ieșiți într-o zi obișnuită din casă și sunteți așteptați la ușă de cei 2k de followersi de pe TikTok. Cum vă simțiți? Care-i primul gând care vă trece prin minte?”

Nu a fost o surpriză faptul că au răspuns că s-ar simți bine, ar fi chiar încântați și că îi bucură numărul mare de aplauze pe care îl primesc. Nu-i deranjează absolut deloc că aprecierile vin din partea unor necunoscuți: „Ce cool e să fii vedetă!”

Surpriza a fost mare atunci când le-am cerut să enumere alte trei activități care le aduc aceeași bucurie. Sigur puteți intui că au fost puțini aceia care au parte sau identifică și alte bucurii în viața reală. Au fost câțiva care au povestit despre jocurile … online (în rețea) cu alți copii sau despre serialele cu adolescenți de pe Netflix. Discuțiile s-au deplasat firesc și în zona familiei, a timpului petrecut împreună cu cei apropiați, copiii exprimându-și „înțelegerea” față de părinții care (spun tot ei, copiii) au „treburi mai importante”…😔

Un alt indiciu al stării lor emoționale fragile este dat de Jurnalul emoțiilor pe care îl completează săptămânal. Încă de la începutul anului școlar, i-am rugat pe aceeași elevi de clasa a V-a să descrie și să noteze în Jurnal (la finalul fiecărei săptămâni) un eveniment/întâmplare care i-a impresionat cel mai mult în săptămâna care a trecut, să identifice emoțiile pe care le-au simțit și să observe ce îi pune pe gânduri, dar și ce comportamente/acțiuni sunt asociate gândurilor lor.

Fără a avea pretenția unui studiu științific, analiza rezultatelor aduce în prim plan anxietățile, fricile și temerile copiilor vis-a-vis de întâmplările din viața lor. Fie că descriu o nereușită în activitatea școlară, o muștruluială primită de la profesoara de matematică, un conflict spontan în familie sau știri tulburătoare despre numărul mare de morți și răspândirea agresivă a virusului, majoritatea întamplarilor descrise de copii pun pe lista de emoții trăite frica, furia, revolta și neputința. Și aici adultul (fie el părinte sau profesor) ar trebui să se oprească din a fi doar „follower” (ca oricare din cei 2k…) și să devină „close friend” sau „guardian” ca pe GoogleClassroom; părintele ar trebui să VADĂ frica, furia și neputința copilului. Și, după ce „vede” aceste trăiri, să încerce să le accepte și să le „îmbrățișeze” ca fiind parte din puiul de …OM.

E firesc să ne simțim triști uneori. La fel de firesc este să ne fie frică uneori. E uman. Nu emoțiile copiilor sunt cele pe care trebuie să le controlăm (nici nu putem face asta), ci ar trebui să fim mai atenți la cum percep și înțeleg ei ceea ce trăiesc. Și, dacă e să fac referire la exercițiul de mai sus, orice părinte ar trebui să-și pună întrebarea: „E în regulă ca aprecierea unui necunoscut (unul din cei 2k followersi) să îi aducă mai multă bucurie copilului meu decât aprecierea mea?”
Și acesta este un exercițiu de reflecție pentru părinți!
Fiți atenți la emoțiile și trăirile copiilor voștri! Sănătatea și echilibrul emoțional sunt indicatori ai succesului și reușitei (nu doar școlare!) Și sunteți responsabili nu doar pentru copilul de acum, dar și pentru adultul care va deveni!

Kindly reminder:
Pentru o bună sănătate emoțională, cultivați disciplina! Cât de cât!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s